Există o priveliște mai misterioasă și mai frumoasă decât cerul nopții de iarnă presărat cu stele strălucitoare? Pe mine personal, mă uimește de fiecare dată. Îți spun sincer, adevărata mea preferată este Luna. Credem că o cunoaștem bine, deoarece nu este doar un corp ceresc, ci și o parte a culturii noastre din cele mai vechi timpuri. Dar, de fiecare dată, se adeverește că mai sunt multe de descoperit, ce ne influențează în atât de multe feluri.
Ești sigură că știi totul despre Lună?
În ochii astronomilor, Luna reprezintă un model de predictibilitate, iar proprietățile de bază îi sunt cunoscute perfect. A cincea lună ca mărime din Sistemul Solar, orbitează în jurul Pământului și, ca atare, este singurul însoțitor al planetei noastre. Se află la doar 1,3 secunde lumină de noi, altfel distanța sa medie față de Pământ este de 348.402 km, iar masa sa este de 1/81 față de planeta noastră. Din cauza orbitării sale în jurul Pământului, vedem întotdeauna aceeași parte, față a Lunii. Pe Lună, greutatea ta ar fi o șesime din cea de pe Pământ și nu ai putea respira precum pe Pământ, din cauza lipsei atmosferei.
Dincolo de aceste date simple, totuși, Luna ne arată o față mult mai incitantă, pentru că deține secrete pe care la vom afla împreună
Efectele lunare de la maree la ciclul feminin
- Fluxul și refluxul, schimbarea regulată a nivelului mării, sunt parțial cauzate de atracția Lunii (și parțial de Soare). Când Luna este aproape de noi, ea atrage apa mărilor și oceanelor cu o forță mai mare, iar acest fenomen se numește maree. Nu este uimitor că apa oceanului poate crește cu până la 16-20 de metri în unele locuri, chiar în acest moment? Din păcate, ceea ce este și mai surprinzător este că noi înșine exacerbăm acest fenomen esențial inofensiv prin schimbările climatice și încălzirea globală. Cu cât nivelul mării este mai ridicat, cu atât vor fi mai mari fluxurile, ceea ce poate duce la inundații. Deși este dificil de văzut ce se poate face împotriva acestui lucru la nivel individual, nu există nicio îndoială că fiecare pas pe care îl faci conștient pentru mediu, contează. Chiar și cele mai mici lucruri, cum ar fi colectarea selectivă a deșeurilor sau alegerea unei biciclete în locul unei mașini.
- Potrivit tradiției, „creșterea” și „micșorarea” lunii ne afectează în principal starea de spirit și somnul. Deși este obișnuit să vorbim despre diferitele faze ale lunii, de fapt, forma lunii nu se schimbă. Ci doar modul în care o vedem noi. Poziția Soarelui, a Lunii și a Pământului unul față de celălalt este întotdeauna diferită, deoarece fiecare își urmează propria traiectorie. Acesta este motivul pentru care vedem Luna de pe Pământ ca o seceră subțire la începutul unui ciclu lunar, dar care continuă să devină mai plină. Apoi apare luna plină și începe totul din nou. Oamenii au crezut întotdeauna că se întâmplă lucruri ciudate în timpul lunii pline: ne comportăm diferit, stările noastre fluctuează. Nu este doar o observație populară faptul că somnul nostru poate fi ajustat la ciclul lunar, iar studiile științifice au confirmat că totul ar fi fondat.
- Ciclul lunii de 29,5 zile seamănă cu ciclul menstrual al corpului feminin. Nu întâmplător Luna reprezenta o zeitate feminină în mai multe culturi antice. De exemplu, numele zeiței greci a lunii era Selene, în timp ce numele său roman era Luna. Cercetările moderne s-au ocupat și de această legătură și, după cum se spune, legătura nu poate fi nici negată, nici confirmată în mod clar. Într-un studiu recent, au urmărit ciclurile menstruale ale femeilor care nu au folosit contraceptive timp de 15 ani și și-au înregistrat ciclurile timp de cel puțin 5 ani. Cercetătorii au descoperit că ciclurile unor femei erau mai strâns legate de Lună, în timp ce altele nu erau, ori doar parțial. În orice caz, această cercetare sună destul de descurajant, conform căreia poluarea luminoasă (folosirea excesivă a luminilor artificiale pe timp de noapte) poate afecta în mod negativ relația noastră cu Luna.
Sfat Manna pentru a visa cu ochii deschiși, spre cer
Dacă mi-am început postarea cu minunatul cer de iarnă, o voi și încheia cu același lucru. Săpunul Pădure înzăpezită cu aromă răcoritoare și ulei mângâietor de cocos, evocă cele mai frumoase ierni ale copilăriei tale, culmi ale munților înzăpeziți ori în lumea imaginației. Acolo, unde crengile copacilor se simt grele sub apăsarea zăpezii, stelele scânteiesc pe bolta infinită a cerului, iar copiii sunt la săniuș pe dealul din apropiere. Asemenea tuturor celorlalte săpunuri naturale Manna, fără chimicale, este realizat manual, iar ambalajul nu conține plastic.
Atunci când nu t afli într-o drumeție imaginară, bucură-te de minunățiile din fața ochilor tăi, pentru că natura este cel mai bun calmant al stresului!
Comentarii
Te rugăm să te conectezi, pentru a comenta