De ce strălucesc bulele de săpun în culorile curcubeului?
de ce strălucesc bulele de săpun în culorile curcubeului?

De ce strălucesc bulele de săpun în culorile curcubeului?



De când mă ştiu, eram fermecată de bulele de săpun. Am suflat globurile uriaşe care reflectă bogăţia de culori a curcubeului, cât puteam de multe, ca să ne înconjoare bulele transparente, totuşi colorate, parfumate, apoase, uşoare, care se spărgeau pe neaşteptate.

Sunt minunate şi misterioase.

Când te întinzi în cada plină cu apă caldă plăcută, apuci repede o carte sau te bucuri pur şi simplu de dolce far niente? Alungi gândurile neplăcute şi preferi să admiri flacăra unei lumânări sau bulele de săpun? Dacă faci parte din cea de-a doua tabără, sigur ai admirat deja, întinsă în spuma delicată şi parfumată, dansul bulelor de săpun în toate culorile curcubeului.

Oare ce le conferă culorile curcubeului?

Iată un motiv în plus pentru care a meritat să învăţăm cum se prepară săpunul. Secretul constă în uleiul saponificat, care descompune în culori lumina pe care cu ochii o percepem ca fiind unicoloră şi o refractă imperfect pe suprafaţa concavă, reflectând ambianţa bulelor.

Acum ştii şi tu ce să răspunzi dacă un copilaş iute la minte îţi pune această întrebare interesantă :)



Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l către prietenii tăi ca să-l poată citi și ei

Comentarii

Te rugăm să te conectezi, pentru a comenta



Îți răsplătim fidelitatea!

A trecut vremea bonusurilor exprimate în procente! Fiind membru al Clubului Manna, am dori să primești o atenție deosebită și mai multe beneficii. De aceea am înființat Clubul Manna, unde ai asigurată transparența ofertelor actuale.

Află mai multe