Temă tabu: Zero waste pe perioada menstruației?
temă tabu: zero waste pe perioada menstruației?

Temă tabu: Zero waste pe perioada menstruației?



Temă intimă, dar hai să intrăm în pâine! Tampoanele și absorbantele folosite în zilele delicate pot avea un impact impact negativ nu doar asupra sănătății tale, dar din cauza componentelor sintetice ale acestora, în majoritatea cazurilor, nu aduc un beneficiu nici mediului înconjurător. Dar atunci ce anume să folosești în perioada grea? Îți voi prezenta câteva alternative și cine știe, poate îți va veni cheful să le încerci.

Știu că obiceiurile tale legate de igiena intimă din perioada menstruației, reflectă decizia ta personală. Cu toate ne dorim să trecem cât mai ușor și cât mai neobservabil prin zilele delicate, însă în același timp, nu strică să fim deschise la idei alternative și să încercăm soluții ecologice. De ce spun asta?

Ai observat, cu siguranță, că majoritatea tampoanelor și a absorbantelor sunt fabricate din bumbac, mătase artificială și materiale sintetice, iar în majoritatea cazurilor se adaugă parfumuri artificiale care pot provoca reacții alergice și pot irita mucoasa vaginală. Ca să nu mai amintim agenții patogeni, care se pot atașa oricând de aceste produse. Tamponul vaginal are, de asemenea, dezavantajul de a absorbi fluidele, prin urmare de a usca pereții vaginului, crescând astfel riscul infecțiilor și a bolilor fungice. După utilizare, acestea se descompun foarte greu, astfel încât acestea nu au un impact pozitiv asupra mediului, pe termen lung.

Pe lângă tampon și absorbantele intime mai distrug mediul înconjurător: conform unor cercetări, perioada lor de dezintegrare este de 500 de ani.

Dacă dorești o soluție ecologică, îți recomand să încerci cupa menstruală, cunoscută și sub numele de Softcup. Aceasta este un recipient din silicon, în formă de clopot, elastic, fără latex, în mod normal de dimensiuni reduse, care colectează lichidul menstrual din vagin.

Acum probabil că te întrebi, de ce ar fi mai bun un produs tot dintr-un material greu dezintegrabil, precum cupa din silicon, față de un tampon sau un absorbant intim? Răspunsul este simplu: o femeie folosește, în medie, peste 12.000 de tampoane vaginale sau absorbante intime, de-alungul vieții sale. Prin contrast, va utiliza 4, maximum 5 cupe menstruale.

Unul dintre marile avantaje ale unei cupe este faptul că poate fi sterilizat și nu atrage agenții patogeni, astfel nu vei fi expusă pericolului de infecție. În plus, poate stoca până la de trei ori cantitatea de lichid stocată de tamponul vaginal, fără a provoca reacții alergice și stimulează bacteriile benefice bacterii din flora vaginală.

Dacă totuși rămâi fidelă absorbantului intim, atunci îți recomand să încerci varianta lavabilă.

Acest absorbant se regăsește sub diferite calități de absorbție și în variate dimensiuni, iar spălarea se realizează în mașina de spălat. Nu te vor mai deranja sunetele de foșnire ale absorbantelor sintetice, evitând astfel și „senzația de scutec” ce vine la pachet cu acestea.

Dacă vorbim despre zilele delicate, atunci să atingem și punctul de curățare intimă. Multe dintre voi m-au întrebat cu ce anume să realizeze spălarea intimă. Din gama de produse Manna recomand săpunul cu ulei de măsline extra virgin, care este unul dintre cele mai delicate săpunuri, cu o atingere mătăsoasă a pielii tale.

În închidere, aș vrea să subliniez faptul că menstruația reprezintă simbolul feminității tale și funcționarea minunată a corpului tău. De aceea, niciodată să nu te rușineze acest fapt, ba mai mult, să cinstești și să prețuiești aceste momente, întrucât, a te naște femeie este un dar extraordinar al vieții! Bucură-te de fiecare minut!

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l către prietenii tăi ca să-l poată citi și ei

  • cum să îți albești dinții acasă la tine? - blog

    Cum să îți albești dinții acasă la tine?

    Dacă dinții tăi sunt galbeni, dar nu îți dorești o albire drastică la stomatolog, ci preferi procedurile naturale și blânde, atunci îți prezint următoarele practici domestice, create special pentru tine!

    Vizualizează
  • 7 lucruri pe care să nu le faci niciodatĂ cu pielea feței tale - blog

    7 lucruri pe care să nu le faci NICIODATĂ cu pielea feței tale

    O față frumoasă începe cu o piele imaculată, fină, netedă și extraordinar de sănătoasă. Trebuie să protejezi această zonă sensibilă de orice intervenție drastică. Iată cele 7 „păcate principale” și soluțiile substitutive!

    Vizualizează
  • 10 sfaturi pentru un păr mai frumos - blog

    10 sfaturi pentru un păr mai frumos

    O podoabă capilară superbă este visul fiecăruia dintre noi. Înainte de a te gândi că părul bogat se datorează 100% moștenirii genetice, îți dezvălui că există multe lucruri pe care le poți realiza pentru ca șuvițele tale să arate superb. Îți voi prezenta cele mai bune 10 sfaturi!

    Vizualizează

Comentarii

Te rugăm să te conectezi, pentru a comenta



Îți răsplătim fidelitatea!

A trecut vremea bonusurilor exprimate în procente! Fiind membru al Clubului Manna, am dori să primești o atenție deosebită și mai multe beneficii. De aceea am înființat Clubul Manna, unde ai asigurată transparența ofertelor actuale.

Află mai multe