
Şi pielea ta trebuie să se adapteze la lipsa de chimicale
Întrebarea aceasta mi-o pun şi eu aproape de fiecare dată după ce cumpăr un produs cosmetic nou. Cu cât mai serioasă e problema tenului la care cauţi soluţia şi cu cât mai multe chimicale ai folosit deja pentru eliminarea şi acoperirea lor, cu atât mai lung va fi intervalul necesar pentru pielea ta ca să-şi revină şi să funcţioneze echilibrat după atâţia ani de rutină cu chimicale.
Dacă nu înlocuieşti doar câte-un produs din cele pe care le foloseşti, ci alegi un Pachet de soluţii Manna, vei putea accelera acest proces şi în loc de 6-12 săptămâni, vei observa diferenţa chiar şi după două-trei săptămâni. Însă schimbarea va dura măcar atât.
Vor fi câteva produse Manna pe care le vei adora de la bun început, pentru că dacă ai făcut o alegere potrivită tipului tău de ten şi condiţiei tenului tău, diferenţa o vei putea simţi chiar după prima utilizare.
- E uşor să te îndrăgosteşti de uleiurile cosmetice, balsamurile de buze şi de tâmple şi apele florale, deoarece vei simţi la prima utilizare că tenul tău nu numai că e mai catifelat, dar chiar respiră. Însă ca să-ţi obişnuieşti tenul să nu mai compenseze lipsa de apă cu producţia de sebum, vei avea nevoie de câteva săptămâni, iar un ten gras, acneic, predispus la coşuri, va necesita măcar atâta răbdare. Situaţia e similară şi în cazul tenului sensibil predispus la eczeme: trebuie să-i acorzi timp ca să se adapteze la îngrijirea nouă şi mai delicată.
- Desigur, un aspect esenţial este ca îngrijirea să fie fără chimicale: e posibil să nu simţi imediat efectul săpunurilor de faţă, dar după câteva zile, diferenţa va fi vizibilă. Majoritatea utilizatorilor confirmă că după câteva zile tenul uscat nu se mai contractează după spălarea feţei, iar tenul gras nu mai străluceşte atât de puternic la sfârşitul zilei.
- La începutul utilizării cremelor deodorante fără chimicale, e posibil, deşi rar, ca procesul de curăţare a tenului să fie acompaniat de simptome neplăcute. Nu lăsa descurajată de eventuala transpiraţie, care durează doar câteva zile. Crede-mă, e doar o problemă temporară care va trece rapid. O dată ce se curăţă porii tăi, deodorantul-cremă fără chimicale va fi suficient pentru menţinerea prospeţimii.
- O altă experienţă neobişnuită poate fi şi faptul că utilizarea unturilor naturale necesită mai multă răbdare decât cremele şi loţiunile apoase din comerţ. Însă fără îndoială, merită să acorzi câteva clipe pentru topirea ingredientelor active concentrate, naturale şi absolut pure, în palme.
Comentarii
Te rugăm să te conectezi, pentru a comenta