Rețetă vegană de gogoși de primăvară
rețetă vegană de gogoși de primăvară

Rețetă vegană de gogoși de primăvară



Gogoașă vegană sănătoasă? Da, există și așa ceva! Gustul său poate fi perfect și fără ouă: gogoașa moale, gustoasă, clasică, te va purta către zilele din copilărie.

Mai ții minte gogoșile acelea pudrate cu zahăr, pufoase și calde, tocmai scoase din cuptor de către bunica? Aluat simplu dospit și un gust dulce inconfundabil. În gastronomie, conform regulii principale, „mai puțin e mai mult”, cu alte cuvinte, cele mai simple rețete produc uneori cea mai mare plăcere. Acesta este și cazul gogoșilor, la care nu trebuie să renunți, chiar dacă practici un stil de viață vegan.

Ți-am adus o rețetă minunată, ce reprezintă varianta vegană a marii clasice. Gustoase, rumenite, pufoase și pudrate cu zahăr, sunt sigură că vor deveni preferatele întregii familii. Vei avea nevoie de doar câteva ustensile simple de bucătărie și de o formă pentru gogoși din metal sau silicon, cu o superbă gaură perfectă în mijloc.

Să vedem rețeta!

Ingrediente

1,5 căni de făină fină
1,5 lingurițe praf de copt
0,5 linguriță de bicarbonat de sodiu
0,5 linguriță de scorțișoară măcinată
0,5 linguriță de sare
0,5 cană de zahăr cristalizat
3 linguri de unt vegan topit
2 linguri extract de vanilie
1,2 căni de lapte vegetal
0,25 cană de piure de mere
0,5 cană de zahăr pudră


Pentru început, încălzește cuptorul la 180 de grade, apoi unge formele gogoșilor cu unt și lasă-le deoparte. Într-un cuptor cu microunde sau la foc mic, topește untul vegan și toarnă-l într-un vas mare. Apoi adaugă laptele vegetal, extractul de vanilie, piureul de mere și zahărul cristalizat. Se amestecă bine și se lasă deoparte. Dacă ai terminat această etapă, urmează ingredientele uscate: într-un vas mare se toarnă în făina, praful de copt, scorțișoara și sarea. Se amestecă și apoi se toarnă încet amestecul lichid din celălalt castron, peste compoziția uscată. Îți sugerez să nu torni totul dintr-o dată, ci treptat, în timp ce amesteci noua compoziție formată. Dacă untul s-a solidificat și nu mai poate fi amestecat cu ușurință, atunci mai adaugă puțin lapte vegetal. Când compoziția aluatului este gata, o poți turna, cu ajutorul unei linguri, într-un sac de patiserie, iar prin intermediul acestuia, vei putea turna aluatul în formele pentru gogoși.

Apasă ușor partea laterală a pungii/sacului de patiserie și umple formele de gogoși până la aproximativ trei sferturi. Apoi nu mai ai altceva de făcut, decât să așezi formele într-o tavă și tava pe grilajul central al cuptorului, timp de 10-12 minute. Ce coc foarte repede, așadar merită să le verifici mai des. Sunt bine-făcute atunci când aluatul flexibil își revine imediat după ce îl împingi ușor cu degetul. Când ai terminat, nu scoate gogoșile imediat din forme, ci lasă-le să stea timp de 5 minute, apoi ridică-le ușor din forme, dar mai lasă-le la răcit cam încă aproximativ 10 minute. Cea mai bună parte rămâne la sfârșit: zahărul pudră. Se toarnă zahărul într-un castron mare și se înmoaie gogoșile doar pe una dintre părți, în zahăr. Vor fi frumoase și delicioase! O reală delicatesă! Gogoșile complet gata, le poți păstra acoperite cu un prosop de bucătărie, timp de câteva zile și chiar le poți lua la servici ca și gustare, dar le poți consuma și la micul dejun, alături de o cafea minunată cu lapte de de migdale.



Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l către prietenii tăi ca să-l poată citi și ei

  • 10 motive pentru care e bine să folosești manna! - blog

    10 motive pentru care e bine să folosești Manna!

    Multe dintre voi mă întrebați de ce suntem deosebiți, ce anume ne diferențiază în lumea cosmeticelor naturale. De aceea, am colectat cele 10 motive pentru care merită să utilizezi Manna. Recunosc, aș fi putut continua lista de până la punctul 100, însă acum m-am rezumat la lista de top 10!

    Vizualizează
  • sare fabuloasă de baie realizată în casă - blog

    Sare fabuloasă de baie realizată în casă

    La finalul unei zile obositoare, nici nu există ceva mai relaxant decât cufundarea într-o cadă plină cu apă fierbinte, plăcută, îmbogățită cu sare de baie. Mineralele, uleiurile esențiale și substanțele nutritive fine îți pătrund în profunzime pielea, iar sufletul tău este aproape revigorat! Cel mai bine este să-ți creezi chiar la tine acasă, propria sare de baie, perfect compatibilă cu starea ta de spirit actuală.

    Vizualizează
  • 3+1 moduri bizare de înfrumusețare din trecut - blog

    3+1 moduri bizare de înfrumusețare din trecut

    Femeile făceau tot ceea ce le stătea în putere pentru a fi superbe și în trecut, neavând teamă de practicile aparent scandaloase, în zile noastre. Iată câteva sfaturi ciudate de înfrumusețare, periculoase și bizare, pe care se puteau jura la acea vreme, că funcționează și că au efectele dorite!

    Vizualizează

Comentarii

Te rugăm să te conectezi, pentru a comenta



Îți răsplătim fidelitatea!

A trecut vremea bonusurilor exprimate în procente! Fiind membru al Clubului Manna, am dori să primești o atenție deosebită și mai multe beneficii. De aceea am înființat Clubul Manna, unde ai asigurată transparența ofertelor actuale.

Află mai multe