Preșcolarii și micii școlari au primit în dar 202 kg de săpun Manna.
Nici începerea acestui an școlar nu a putut rata oferirea în dar a săpunurilor Manna, copilașilor din instituții: Școlile din acest an nu s-au putut încheia fără a le oferi copiilor săpun Manna: cu ocazia Zilei Mondiale a spălatului pe mâini, am surprins patru grădinițe și o școală cu 202 kg de săpun natural, fără chimicale.
Spălare obligatorie a mâinilor? Deloc! Mult-așteptatul punct culminant al zilei :)
Educația pentru îngrijire și spălare a mâinilor în rândul copiilor este foarte importantă de la o vârstă fragedă, așadar se poate începe chiar de la vârsta de numai câțiva anișori, apoi se poate transforma în rutină zilnică, ba chiar într-o activitate plăcută, realizată cu bucurie. Manna încearcă să ajute la acest proces, de aceea considerăm a fi foarte importante donațiile anuale și de mai multe ori într-un an, cuprinzând o cantitate impresionantă de săpun.
De câteva zile așteptam cu entuziasm să pornim spre instituții, iar văzând copilașii, alături de pedagogi, cu câtă bucurie ne așteaptă, aproape că ne-a topit inimile.
Am avut parte de o experiență specială, fiind martori ai bucuriei copiilor, atunci când au cuprins între mânuțe săpunurile Manna și au pornit cu entuziasm, râzând plini de voioșie, către mini-chiuvetele lor spre a se delecta cu aromele și culorile acestora sub mult-iubitul jet de apă.
Draga mea iubitoare Manna, îți mulțumesc! Pentru că și tu ai ales Manna, ai contribuit la crearea oportunității de a realiza acest eveniment, din nou și din nou! Mulțumită Ție, am beneficiat încă o dată de posibilitatea de a dona săpunuri Manna copiilor, atrăgând atenția asupra importanței spalării regulate a mâinilor!
Comentarii
Te rugăm să te conectezi, pentru a comenta