Crăciunul este una dintre cele mai frumoase perioade ale anului, deoarece avem ocazia să ne relaxăm puțin, să fim alături de cei dragi, să ne reîncărcăm acasă și cu familia.
Totuși, din păcate, epoca noastră modernă a adus cu sine o vânătoare de cadouri, în locul momentelor magice de la lumina lumânărilor: ne călcăm efectiv în picioare prin magazine pentru a le dărui celor dragi cadouri foarte scumpe, impersonale și care poate nu le aduc nici o adevărată plăcere.
Ce putem face în acest sens? Să ieșim din tipica goană și, în schimb, să ne oferim timpul și creativitatea, tuturor membrilor familiei și prietenilor noștri: să creăm ceva care să poarte amprenta mâinii noastre, în care ne punem inima și sufletul, ce în același timp oferă celor dragi experiența răsfățului și a relaxării!
Sfeșnic superb
Cu acest cadou vei avea succes garantat, întrucât cine nu și-ar dori un suport frumos pentru lumânare, ce ar putea deveni cu ușurință o piesă minunată de decor pe masa festivă? Dar și în serile reci de iarnă, își vor aminti de tine cu drag, atunci când sorb dintr-un ceai cald în lumina blândă a lumânărilor.
De ce anume vei avea nevoie?
- borcan din sticlă groasă
- lac adeziv pentru Decoupage
- frunze frumoase, colorate
- panglică din dantelă, rafie sau mărgele la alegere
De asemenea, poți folosi un suport simplu pentru lumânări, din sticlă, în locul unui borcan cu pereți groși. Aplică ușor cu lacul adeziv, apoi lipește frunzele într-un model preferat de către tine. Apoi aplică lacul și peste frunzele și pe întreaga suprafață a sticlei, pentru a asigura o fixare de durată și un finisaj frumos, lucios. Poți lipi o panglică subțire din dantelă pe gâtul borcanului sau îl poți puteți lega cu fir de rafie. Dacă îți place să înșiri mărgele, atunci poți înfășura chiar și un șir minunat creat de tine.
Sare de baie parfumată și liniștitoare
Cred că după o zi obositoare, mai ales într-o seară rece de iarnă, și Tu te-ai bucura să te poți relaxa într-o baie de apă caldă, parfumată. Dacă îi surprinzi pe cei dragi cu sare de baie de casă, aceștia se vor gândi la tine în timp ce sunt cufundați în baia liniștitoare și plăcut aromată.
De ce anume vei avea nevoie?
- 1 ceașcă de sare Epsom
- 0,5 ceașcă de sare de Himalaya
- 0,5 ceașcă de bicarbonat de sodiu
- ulei de migdale dulci sau de cocos
- ulei esențial de lavandă și portocală dulce
- sticlă îngustă cu o formă elegantă sau chiar sticlă de la un sirop
- vopsea pentru sticlă
Se amestecă cele două tipuri de sare și bicarbonatul de sodiu, apoi se adaugă 2 linguri de ulei de cocos sau ulei de migdale dulci - sau chiar câte o lingură din ambele. Adaugă 10 picături de ulei esențial de lavandă și 10 picături de ulei esențial de portocale dulci și amestecă bine. Desigur, poți utiliza și alte uleiuri esențiale pentru a se potrivi preferințelor tale sau a celor dragi - mulți oameni adoră aroma de brad pe timpul iernii, iar fanii parfumurilor florale se vor bucura cu siguranță de aroma uleiului esențial de geranium sau ylang-ylang. Umple sticla cu amestecul preparat și poți vopsi artistic sticla cu vopsea specială, pentru a realiza un cadou cu adevărat unic. Culorile pe care le alegi trebuie să se potrivească parfumului: sarea de baie de lavandă trebuie să se potrivească cu nuanțele de violet, dacă ai optat pentru brad, atunci sticla ar trebui să fie verde, iar emană flori, nuanțele de roșu sau roz se vor potrivi cel mai bine. Poți sigila sticla cu un dop de plută pe care poți înfășura o panglică sau un șir de mărgele. În acest fel, îți vei răsfăța persoana iubită nu numai cu arome unice, dar și cu o piesă elegantă, decorativă!
Sfat:
Dacă tot vorbim despre răsfăț, atunci te poți folosi de Manna oricând! Este o experiență de neuitat să primești un produs cosmetic natural, parfumat și pe care îl poți oferi într-o cutie decorativă din carton sau din lemn, decorată cu tehnica de decoupage descrisă mai sus sau pictată chiar de tine. Cu toate acestea, este posibil ca omul să nu aibă timpul necesar pentru a realiza artizanal un cadou. Nu te stresa, există o soluție și pentru asta! Colecția exclusivă-ecologică de săpunuri pentru Crăciun conține cele mai populare 3 săpunuri Manna fără ambalaj, într-o cutie frumoasă, decorativă, pe care persoana iubită o poate folosi mai târziu și ca piesă ornamentală. Poți oferi Manna pe care o alegi și în cutia cadou Manna sau în cutia decorativă Beauty box.
Sper că articolul meu te-a inspirat, iar dacă ai și alte idei unice, spune-mi!
Comentarii
Te rugăm să te conectezi, pentru a comenta