Ai părul cu fir subţire? Pieptănatul e un chin de fiecare dată? Sau ai o fetiţă cu părul lung şi nu vrei să-i umpli părul de chimicale, dar te doare sufletul când o vezi pornind de-acasă cu lacrimi în ochi? Există soluţii naturale!
Uleiurile naturale şi pure sunt cele mai simple produse pentru îngrijirea părului, care te protejează chiar şi împotriva aerului fierbinte al uscătorului. Însă aceste uleiuri pot încărca părul foarte repede. De aceea, dacă îmi asculţi sfatul, vei aplica uleiul de cocos virgin sau uleiul cosmetic de jojoba sau argan pe păr nu cu mâna, ci cu ajutorul unui flacon cu pulverizator. Soluţia aceasta va economisi şi uleiul!
Dacă simţi că soluţia cu uleiuri şi nimic altceva nu e pentru tine, îţi pot recomanda două reţete.
1.
Pregăteşte următoarele:- ½ litru apă
- 4 linguri ceai de rădăcină de nalbă
- 4 linguri de oţet de mere de 5%
- 1,5 lingură ulei argan
- 15 picături din uleiul esenţial preferat (ideale pentru păr sunt lavanda, rozmarinul şi arborele de ceai)
Fierbe rădăcina de nalbă cu apa timp de 15-20 minute, apoi lasă-le la răcit tot atâta timp şi filtrează-le. Amestecă oţetul, uleiul şi uleiurile esenţiale într-un vas, apoi adaugă fiertura de rădăcină de nalbă şi toarnă întregul amestec într-un flacon cu pulverizator. Poţi folosi şi un flacon de apă florală gol.
2.
Există o altă reţetă similară care în loc de oţetul de mere pentru luciu conţine gel de aloe vera şi ulei esenţial în cantitate mai mare.Vei avea nevoie de:
2 linguri ceai de rădăcină de nalbă
½ litru apă
2 linguri gel aloe vera
20 picături ulei esenţial de lavandă
10 picături ulei de rozmarin
Nu e obligatoriu, dar poţi adăuga şi o lingură de ulei de argan - amestecul preparat va fi şi mai eficient!
Metoda de preparare:
Fierbe rădăcina de nalbă în apă până ce se evaporă aproape jumătate din apă, apoi filtrează ceaiul şi aşteaptă până ce se răceşte. Adaugă şi amestecă celelalte ingrediente, apoi toarnă amestecul într-un flacon cu pulverizator. Când nu îl foloseşti, păstrează-l în frigider. Cantitatea este suficientă pentru 1-2 săptămâni.
Comentarii
Te rugăm să te conectezi, pentru a comenta