Şi pasta ta de dinţi poate fi fără chimicale!
Şi pasta ta de dinţi poate fi fără chimicale!

Şi pasta ta de dinţi poate fi fără chimicale!



Unul din produsele mele favorite Manna a petrecut luni bune în laboratorul nostru până a căpătat forma sa actuală. Prima pastă de dinţi Manna a avut gust de mentă şi salvie, iar noi am încercat nenumărate variante ale acesteia pentru ca să-ţi putem oferi un produs care curăţă cât mai delicat dar şi minuţios în acelaşi timp. Primii care au avut ocazia să încerce pastele de dinţi albe Manna au fost clienţii noştri cei mai fideli, şi anume membrii Clubului Manna

După câteva luni un vis vechi a devenit realitate: am introdus pe piaţă pasta de dinţi neagră fără fluor. Culoarea exotică, neagră ca smoala, a acestei paste de dinţi este dată de praful de cărbune. Însă nu numai culoarea o face specială: în loc de gust mentolat, această pastă de dinţi are gust de lămâie, datorită uleiului esenţial de lămâie din compoziţie, astfel o vor îndrăgi şi cei cărora nu le plac pastele de dinţi cu gustul picant de mentă.

Ne-am gândit şi la copii desigur, naturaleţea garantată este cel mai important lucru tocmai la ei. Cei mai mici înghiţesc adesea pasta de dinţi, de aceea părinţii pot dormi mai liniştiţi dacă ştiu că în organismul copilului lor ajung numai produse pure, naturale. Pasta de dinţi Manna fără fluor cu aromă de căpşuni pentru copii este un gel cu gust delicios de fructe. Cu aceasta spălatul pe dinţi devine o adevărată plăcere – chiar de la apariţia primilor dinţişori.

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l către prietenii tăi ca să-l poată citi și ei

Comentarii

Te rugăm să te conectezi, pentru a comenta



Îți răsplătim fidelitatea!

A trecut vremea bonusurilor exprimate în procente! Fiind membru al Clubului Manna, am dori să primești o atenție deosebită și mai multe beneficii. De aceea am înființat Clubul Manna, unde ai asigurată transparența ofertelor actuale.

Află mai multe