Dar cum funcţionează de fapt?
Popoarele din zona tropicală ştiu de câteva milenii că deja mirosul frunzei mici şi arătoase a mentei te răcoreşte, iar gustul e foarte plăcut, fiind şi un condiment preferat al bucătăriei din Orientul Mijlociu.
Menta este o plantă medicinală binecunoscută şi apreciată.
- Conţine vitaminele A, B12, C, K
- Are conţinut ridicat de acid folic, calciu, fluor, fier, seleniu şi zinc
- stărilor de ameţeală, stare de rău şi greaţă
- flatulenţa
- durerile de cap
- durerile de gât
- inflamaţiile
Deşi menta dulce şi menta piperata nu sunt identice, uleiurile lor esenţiale au compoziţii foarte similare. Mentolul acţionează asupra percepţiei temperaturii în creier, iar sub efectul său, creierul transmite corpului mesajul că e răcoare şi ţi-e frig. Aşa deci, nu e decât o iluzie senzorială constatată de neurobiologi. Dacă ai supt bomboane mentolate sau ai mestecat gumă mentolată, s-au activat celulele tale nervoase şi la fiecare respiraţie sau înghiţitură de lichid simţeai că gura ta se răcoreşte din interior şi respiri mai uşor.
Experimentezi ceva similar şi când mentolul intră în contact cu pielea ta, senzaţia de răcoare şi prospeţime e imediată. Dacă ai încercat deja Săpunul COCO cu îngheţată de ciocolată, ştii despre ce vorbesc.
Fă un salt direct în vară!
Comentarii
Te rugăm să te conectezi, pentru a comenta