Toamna, natura devine o explozie de energie. Aproape că nu există niciun alt anotimp pe perioada căruia să schimbe culorile naturii atât de intensiv și plantele să își arate din belșug somptuozitatea, chiar înainte de a se odihni în somnul de iarnă.
E timpul să îți reînoiești trupul și sufletul și să elimini toxinele acumulate în timpul zilelor fierbinți de vară!
Dacă este toamnă, atunci este vremea pentru detoxifiere și să nu crezi că este vorba doar despre un val de modă ori de o frenezie de wellness. Fiecare anotimp are particularitățile sale, energiile sale, care susțin anumite lucruri. Dacă ești atent(ă) și te reprogramezi în acest stil, atunci vei avea succes în atingerea obiectivelor dorite. Desigur, detoxifierea poate fi realizată și în alte sezoane, dar dacă faci acest pas toamna, în deplină armonie cu natura, atunci procedeul va avea un impact mult mai mare asupra ta.Așadar, să vedem ce poți face pentru a scăpa de toate toxinele din corpul tău și porni cu puteri proaspete, reînnoite spre lunile mai reci.
În această perioadă a anului, băuturile calde și/sau fierbinți, capătă un teren destul de mărișor. Îți recomand să demarezi procesul de detoxificare cu ceaiuri din plante, unul dintre cele mai ușoare activități de introdus în rutina zilnică, dar îți va și pregăti corpul pentru pașii următori. Consumă zilnic, de cel puțin două ori pe zi ceaiuri din urzică, hibiscus, mușetel sau mentă și bucură-te de efectul cu care acest elixir herbal îți pătrunde fiecare por al corpului. Și mai bine este, dacă adaugi și ghimbir proaspăt ras în ceaiul tău ori un baton de scorțișoară, ambele fiind renumite pentru efectul lor de stimulare a sistemului imunitar.Dacă preferi o băutură răcoritoare, mai rece, atunci îți recomand următorul suc detoxifiant de legume. Pe lângă faptul că se mândrește a fi o explozie de vitamine, este plin de fibre și substanțe nutritive, iar în plus, se realizează din cele mai bune legume de toamnă. Nu ai nevoie decât de o sfeclă roșie, un măr, niște ridichi și o varză. Spală-le bine și, apoi, utilizând un storcător de fructe și legume, ori un alt robot de bucătărie cu rezultat asemănător, stoarce sucul acestor ingrediente. Este ideal pentru micul dejun, demarând procesele de autocurățare ale organismului.
Pe lângă ceea ce bem, ar trebui acordată o atenție deosebită și nutriției.
În special, prin curățarea intestinului gros, vei dobândi un rezultat semnificativ, acesta fiind unul dintre cele mai solicitate organe atunci când vine vorba despre efectele negative ale alimentației necorespunzătoare și ale stresului. Secretul succesului constă în fibre: accelerează mişcarea hranei din colon, ajutând la scăderea depunerilor și a toxinelor. Pe perioada detoxifierii, cel mai bine este să consumi cantități mai mari din următoarele produse alimentare: vinete, conopidă, țelină, varză chinezească, porumb, castraveți, smochine și ceapă.Nu trebuie să te înfometezi atunci când urmezi cura de detoxifiere, ci încearcă să consumi doar alimente ușoare, evitând alcoolul, zahărul, făina albă, cafeaua și băuturile răcoritoare carbogazoase. Alege în schimb o supă cremă de dovlecel, sfeclă roșie la grătar cu morcovi sau cartofi dulci prăjiți cu cremă de avocado. Crește consumul de apă la 3 litri pe zi în această perioadă.
Pe măsură ce organismul tău este curățat și îți pregătești corpul pentru lunile mai reci, este timpul să îți răsfeți puțin și pielea, pentru a o reîmprospăta și pentru a aștepta sezonul rece în cea mai bună și mai sănătoasă formă posibilă. În multe cazuri, toxinele se îndepărtează prin piele, deci este important să aștepți acele peste cinci luni, având o piele netedă, elastică și bine îngrijită, chiar dacă o vei ascunde în mare parte sub mai multe straturi de îmbrăcăminte.
Pentru detoxifierea pielii, cea mai potrivită este exfolierea. Dacă suprafața pielii tale este acoperită cu celule moarte, degeaba îți întinzi orice produse cosmetice pe aceasta, întrucât nu se vor absorbi, iar scopul detoxificării de toamnă este ca pielea să beneficieze de toate substanțele nutritive necesare, până în cele mai adânci straturi ale sale.
Exfoliantul cu mac și cocos ras Manna va fi un partener constant în rutina ta de înfrumusețare pe perioada toamnei. Întinde această specialitate argintie pe pielea ta umedă și bucură-te de atingerea micilor bobițe de mac, ce aproape că îți masează singure pielea. Macul stimulează și oferă prospețime, în timp ce sarea de mare înmulțește efectul.
Astfel, nu va fi de mirare dacă prietenii tăi vor observa detoxifierea mai întâi pe pielea ta strălucitoare. Îți recomand ca, după exfolierea temeinică, să îți răsfeți tenul cu Elixirul de lux Manna pentru față, care nu doar că hidratează, ci te scapă și de riduri. La terminarea acestui procedeu, culcă-te și oferă-ți cu aproximativ 1-1,5 ore mai mult timp de somn, pe timp de noapte. Vei vedea că în dimineața următoare aproape că veți exploda de energie.
Comentarii
Te rugăm să te conectezi, pentru a comenta