Iată ce să mănânci împotriva stresului!
iată ce să mănânci împotriva stresului!

Iată ce să mănânci împotriva stresului!



Din nefericire, stresul se poate strecura în fiecare părticică din viața noastră.

Și nici nu pot exprima în cuvinte, cât de dăunător este! Ne distruge atât trupurile, cât și sufletele, iar stresul care ne apasă ne poate strica relația cu mediul nostru.

Ia atitudine împotriva acestuia!

Din păcate, nu putem elimina complet stresul, dar în niciun caz nu ar trebui să-i permite să preia conducerea.

Este ușor de spus, dar, din păcate, îl putem cu adevărat reduce, doar dacă încercăm să trăim în mod conștient și să luăm poziție împotriva acestuia.

Ce poți face în acest sens?

Există o mulțime de opțiuni, dar este foarte important să încercăm să le facem cu plăcere, nu din obligație, deoarece acestea vor deveni doar o altă sursă de stres în viața noastră. Mișcarea fizică activă, programele comune în familie, puțin timp pentru sine ne pot fi toate de folos.

Exercițiile fizice, pe lângă faptul că ne destind, produc și hormonul fericirii pentru corpul nostru, făcându-l de două ori mai eficace împotriva schimbărilor de dispoziție și a grijilor. Dacă programul nostru este foarte aglomerat, atunci chiar și doar câteva minute de mișcare pe zi vor aduce rezultate. În plus, ne vom afla într-o dispoziție mai bună, vom fi mai energici, așa că vom avea ocazia să încercăm și mai multe sporturi.

Astfel putem îmbina cu ușurință plăcutul cu utilul. Să ieșim la o plimbare în doi sau cu un membru al familiei, iar astfel ne putem petrece timpul destinat mișcării, alături de cei dragi.

A mânca e bine

Vestea bună este că putem lupta împotriva stresului și mâncând. Desigur, aici nu mă refer la exagerări. Există alimente care te ajută să faci față tensiunii.

Unul dintre acestea este ciocolata neagră, care eliberează beta-endorfine, datorită cărora ne vom simți mult mai bine.

Dacă stresul de afectează și odihna nocturnă, atunci merită să consumăm țelină, deoarece produce serotonină în organism, ceea ce nu numai că ne va face să beneficiem de un somn mai odihnitor, dar ne va face să ne simțim mult mai bine.

Stresul ne poate slăbi sistemul imunitar, de aceea, putem începe o cură de usturoi, astfel încât boala să nu ne doboare la pat. Efectele sale antibacteriene, antifungice și antivirale ajută organismul nostru, care este slăbit de la stres, să se regenereze rapid.

Dar nu numai mâncarea, ci și băuturile ne pot ajuta. Așa este cazul ceaiului de mușețel, care aduce aduce o stare de calm.

Ciocolată pe interior și pe exterior

Ciocolata nu este un ajutor util doar intern, ci și extern. Alături de Săpunul COCO ciocolată Manna, fiecare baie va fi fermecată! Spuma magică se datorează uleiului de cocos care ne mângâie pielea într-un mod catifelat la duș. În compoziția acestei Manne regăsești tot ceea ce are nevoie pielea ta. În plus, este realizată fără experimente pe animale și fără ulei de palmier, dar este certificată și de către organizația Vegan Society. Și ambalajul său este complet ecologic, fiind dintr-o hârtie minunată.

Chiar și aspectul acestei Manne este captivant, întrucât are o culoare marmorată minunată, doar pentru tine. Uleiul de cocos pur și hrănitor pe care îl conține îți conferă o reîmprospătare naturală sub formă de spumă, iar praful de cacao adăugat te răsfață în mod irezistibil.

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l către prietenii tăi ca să-l poată citi și ei

Comentarii

Te rugăm să te conectezi, pentru a comenta



  • avatar
    • Elena
    • 03-08-2020 21:08

    Mulțumesc pentru cadouri. Sunteți minunați!

    • Elena
    • 03-08-2020 21:08

Îți răsplătim fidelitatea!

A trecut vremea bonusurilor exprimate în procente! Fiind membru al Clubului Manna, am dori să primești o atenție deosebită și mai multe beneficii. De aceea am înființat Clubul Manna, unde ai asigurată transparența ofertelor actuale.

Află mai multe